Precauţiile care au influenţat forma şi aspectul material al materialelor de arhivă şi-au pus pecetea şi asupra fondului: toată activitatea partidului este descrisă într-un limbaj specific, greu accesibil neiniţiaţilor, semănând în foarte mică măsură cu limba română obişnuită.

      Activitatea în slujba clandestinei comuniste era ascunsă după formule aparent banale, din vorbirea curentă. În documentele partidului, „tata” nu desemna părintele autorului, ci Cominternul, desemnat şi prin cuvântul „sus” („din legătura cu «sus» am aflat că....”); pentru deţinuţii comunişti, „mama” era organizaţia Ajutorului Roşu, care trimitea ajutoare sub formă de alimente, bani, îmbrăcăminte şi medicamente activiştilor din spatele gratiilor; „micuţii”, „copiii”, „frăţiorii” erau membri de partid; un activist suferind de o „boală” însemna că respectivul a fost arestat, iar „epidemia” desemna prinderea unui grup mai mare. Bunăoară în toamna lui 1940, Siguranţa a operat o arestare masivă la Galaţi, soldată cu distrugerea organizaţiei locale a partidului. Pavel Ştefan, un activist din Bucureşti, a primit o scrisoare conspirativă, prin care i se cerea să meargă la Gara de Nord şi să oprească plecarea la Galaţi a Idei Felix, instructor al Comitetului Central pentru Regiunea Dunărea de Jos. „În scrisoare se vorbea să reţin pe mătuşa să nu mai plece la lucru, că se va îmbolnăvi, ca şi copiii care sunt internaţi la spital (era vorba de arestarea grupului în frunte cu tovarăşul Miron Constantinescu - A.N.I.C., Fond C.C. al P.C.R.- Secţia Cadre, dosar P 492, Autobiografia lui Pavel Ştefan, f. 15)”.

       Din aceleaşi motive, persoanele reale sunt camuflate în spatele numelui conspirativ, alteori nu apare nici un fel de nume, ci doar cifre. În acest caz, autorul era obligat să trimită odată cu documentul şi un bileţel cu „cheia” (corespondenţa dintre cifră şi numele conspirativ al activistului pe care îl desemnează), în absenţa căruia documentul era de necitit chiar şi de liderii partidului. Parte din aceste înscrisuri au ajuns până la noi fără „cheie” (biletul explicativ s-a pierdut, dar au existat situaţii când activiştii uitau pur şi simplu să îl trimită). În acest caz, citirea unui astfel de document este posibilă doar deducând din context la cine se referă. Faţă de folosirea numelor conspirative, partidul avea o întreagă strategie.

       Documentele Partidului sunt înţesate de formule şi expresii izvorâte din statutul clandestin al mişcării. „Iafca”, expersie de origine rusească, se referă la „întâlnire conspirativă”, dar şi „parolă”, „consemn”, „semn prin care activiştii se puteau recunoaşte între ei”. „Nu a ieşit la iafcă” înseamnă că respectivul nu s-a prezentat la întâlnire. „Tehnicul” era un fel de ajutor al activistului principal, iar „tehnica” era atât femininul de la „tehnic”, cât şi ansamblul activităţilor desfăşurate de partid pentru tipărirea materialelor clandestine (manifeste, broşuri, fluturaşi). „Uzina” era locul unde se falsificau documente de identitate.

       În sfârşit, documentele partidului comunist sunt scrise în jargonul ideologic marxist-leninist, folosindu-se toate construcţiile verbale identificate ulterior drept caracteristice „limbii de lemn” (abundenţa adjectivelor, preferinţa pentru modul conjuctiv al verbelor, care trimite la o acţiune viitoare, posibilă sau probabilă, folosirea a expresiilor verbale impersonale şi unipersonale – „se ştie”, „este cunoscut”, coroborată cu folosirea în exces a diatezei reflexive care dă imprecizie textului, atâta vreme cât subiectul nu este clar identificat, şi altele).