Identificarea după nume

      Prima dificultate reieșită pe parcursul depistării și prelucrării datelor provenite din arhive a apărut cu câmpurile „nume“ și „prenume“. Astfel, nu puține sunt cazurile când același individ figurează în arhive cu mai multe nume de familie și prenume. La începutul anilor 1950, mulți militanți ai partidului comunist dintre cele două războaie mondiale și-au „românizat“ numele și prenumele. Astfel că documentele îi rețin în ambele moduri. Exemplu - Iosif Adler a devenit prin schimbarea numelui Iosif Ardeleanu. Altă situație – unii militanți au folosit frecvent numele conspirativ utilizat în perioada ilegalității, așa încât numele de la naștere poate fi aflat în urma unor investigații mai complexe. De pildă Aron Lazăr (după numele de la naștere), a devenit cunoscut în istoria comunismului cu numele de Alexandru Buican (nume schimbat). Însă această persoană apare frecvent în documente cu diferitele nume conspirative, dintre care cel mai cunoscut este Ernst Arnoldi. Aron Lazăr, Ernst Arnoldi și Alexandru Buican desemnează în realitate aceeași persoană. Și mai dificilă este identificarea corectă a numelui militanților de sex feminin, care și-au modificat numele și prin căsătorie. De exemplu militanta Haia Hutschneker (nume și prenume de la naștere) a devenit prin căsătoria cu Ghelbert Moscovici Haia Moscovici. Ghelbert Moscovici este cunoscut în mișcarea comunistă ilegală cu preudonimul Alexandru Bădulescu, iar soția sa apare frecvent în documentele partidului cu numele Ana Bădulescu (împrumutând numele conspirativ al soțului). Astfel că pentru lămurirea traseului onomastic al liderilor mai reprezentativi ai PCdR a fost necesară consultarea unor surse suplimentare, neprevăzute inițial.

Etnia

     Naţionalitatea reprezintă alt criteriu aparent facil de sumarizat, comportă la rându-i unele dificultăți. De pildă militanți din Transilvania cu nume maghiare s-au declarat în documente în proporție covârșitoare etnici maghiari. În unele cazuri mai cunoscute, pot fi identificate originile etnice reale, dar pentru majoritatea este dificil de aflat istoricul familiei. Alți militanți, cunoscuți ca aparținând altor naționalități, s-au declarat în documente români. În cazul parametrului „etnie“, s-au ivit de asemenea, două posibilități, pentru identificarea unui criteriu unic: fie înregistrarea cum a fost ea asumată de fiecare subiect în parte; fie corijarea sursei de arhivă, prin coroborarea cu alte date rezultate din cercetări anterioare. S-a optat pentru prima variantă, din mai multe considerente. În primul rând, s-a preferat accepțiunea modernă a naționalității (ești ceea ce te declari); pe de altă parte, numărul considerabil de subiecți face la acest moment cvasi-imposibilă verificarea fiecăruia în parte.

Vechimea în partid

     O altă observație conturată pe parcursul studierii materialului de arhivă se referă la parametrul definitoriu al grupului analizat, anume calitatea de membru al partidului comunist ilegal. Definită în documente ulterioare ajungerii partidului la putere „stagiu de partid din ilegalitate“, „vechimea în partid“, se referă la anul când o persoană a devenit membru al PCdR. Dificultatea înregistrării acestui parametru a survenit în momentul când s-a observat că surse diferite oferă date diferite pentru același individ. Inadvertențele sunt de două tipuri: fie documentele înregistrează, pentru același individ, ani diferiți, dar anteriori momentului 23 august 1944; fie înregistrează un an anterior lui 1944, și unul ulterior.

     Studiind în detaliu mecanismele vieții interne a partidului ilegal rezultă mai multe explicații. Astfel, inadvertențele se justifică prin gradul extrem de scăzut de formalizare a vieții interne de partid în perioada de ilegalitate. Anume – calitatea de membru al grupării comuniste nu era validată prin înscrisuri (carnet de membru, legitimație, registre de evidență a membrilor ș.a.). În mod firesc, la finalul perioadei de ilegalitate, (23 august 1944), partidul nu dispunea de evidențe, nici măcar vagi și incomplete, ale numărului de membri, ori arhive și statistici referitoare la precedenții 20 de ani.

     În aceste condiții, activitatea membrilor din perioada de ilegalitate, implicit vechimea în partid a fost reconstituită nominal, după un mecanism perfectat în primii ani de după 23 august 1944. Ilegalistul redacta o autobiografie cu conținut predefinit. Între altele, enunța, „pe proprie răspundere“, și anul primirii sale în partid. Pentru fiecare etapă a vieții indica un număr de persoane care puteau certifica veridicitatea celor afirmate. Totuși, afirmarea pur și simplu a calității de membru al PCdR – de individ sau de referenți - era o condiție necesară, nu și suficientă. Comisiile de analiză ale Secției Cadre și Colegiului Central de Partid țineau seama de unele criterii. De pildă activitatea propriu-zisă, continuitatea, fidelitatea față de grupare probată cu ocazia arestărilor, anchetelor și proceselor antebelice, dar și comportamentul ulterior lui 23 august 1944 contau în acordarea „stagiului de partid din ilegalitate“.

     Deliberările acestor comisii de analiză puteau conduce la concluzii scriptice neconforme cu realitatea. De pildă, persoane cunoscute din cercetările anterioare ale directorului de proiect ca aparținând fără putință de tăgadă nucleului conducător al partidului comunist ilegal, figurează în arhive ca deținând calitatea de membru al partidului începând cu anii 1945, 1946, chiar și mai târziu (de exemplu Gavril Birtaș). Astfel, analizând strict documentele, ar rezulta că unele persoane nici nu ar fi deținut calitatea de membri ai formațiunii în conducerea căreia alte surse îi indicau a fi!

     Prelucrarea datelor după acest criteriu este complicată de faptul că, pe parcursul regimului comunist, „vechimea în partid“ a fost un parametru aflat într-o continuă dinamică. Anume s-a modificat funcție de considerente politice generale, unele în legătură directă cu persoana în cauză, altele ținând de evoluțiile interne ale regimului. O primă treiere consistentă s-a realizat cu prilejul verificării „activului de partid“ realizate între anii 1948-1950. Ulterior, cazurile au fost reanalizate, în general din inițiativa persoanelor în chestiune, care aveau o motivație și de ordin pecuniar: stagiul de partid din ilegalitate conferea dreptul la recompense, direct proporționale cu vechimea în partid. În 1965, la Congresul al IX-lea al PCR, un număr important de vechi militanți au fost trecuți în categoria „ilegaliștilor“.

     În prezenta cercetare, pentru rubrica „anul intrării în partid“ a fost folosit un criteriu mixt: s-a utilizat, în general, anul reținut în fișele de evidență a ilegaliștilor, însă în cazurile notorii, acolo unde a fost cazul, anul formal a fost corijat prin coroborare cu alte surse.